Mi-e bine...

Şocant, ochii mei privesc în gol parcă întrebându-se,  ce s-antâmplat cu lumea ce te înconjoară omule? Râpe şi-abis de simţăminte multă înfrigurare si teamă de apropiere, noi gata ne-am hotărât (zic ei) de-acum vom privii doar în gol, în peretele gol al retinei tale, cel frumos colorat în vremurile de-odinioară, cu dragoste şi compasiune, cu muzica măiastră a culorilor iubirii, trilul voios al râsetelor ce te înconjurau, duioasa jale a tânguitului viorii din copacul amintirilor făurită de maestrul lutier al timpului, culoare, prietenie, căldură, iubire, apusuri explozive de-amor, răsărituri mirifice contemplate cu chipul iubitei înalături, curcubee electrizante de veselie, verdele crud al primăverii, aripile fluturilor cu gingăşie, azuriul cerului, negrul noptii tainice, argintiul stelelor.... of, le-am uitat! Perete mat, alb-mat, e tot ce-o să mai vedem...

Dar întreb "de ce?"
Şi-mi răspund tot eu (prin ei) "'fără motiv..." eşti doar mai "înţelept", mai pregătit să nu îţi mai spargă cuirasa de cerebralitate, vreo apropiere/prietenie/ iubire ce s-ar termina lamentabil...
Un ochi plânge de dorul iubirii, altul e fericit de lipsa durerii... "văd" lumea doar cu ochii minţii,lumea aşa cum mi-aş dori-o, cum mi-e sete s-o sorb toată, mi-e foame să mă hrănesc cu o clipă de lume fruumoaaaasă...

În mine, suflet ros de doruri, măcinat de deziluzii, cicatrici în sufletul ăsta, destule... fără riduri la suprafaţă, fără de zâmbet sau lacrimi,  dansez în vise, un dans ce-a uitat de mine în visele mele...
Afişez "portretul" de rece, culisez între bine şi rău mecanic/calculat, iau strâns curbe pe serpentina vieţii, fără s-arunc o privire la (posibilul)bine sau rău ce trece pe lângă mine... deci, "mi-e bine"!

În mine,
e un dor care doare,
mă simt departe de tine
inutil şi fără valoare...
Peisajul lipsit de viaţă,
zvârcolit de nopţi negre
pierdute în ceaţă de dimineaţă
şi rătăcit în zile tenebre...
Suflet pierdut, mi-am căutat,
a plecat departe, la tine,
nopţile-n zile am transformat,
doar să-ţi arăt că... mi-e bine!
Visez că sufletul nu mă mai doare
şi că inima-n piept nu mai bate,
nu văd lună, nici stele ori soare,
zorile-aduc o frică de moarte...
Un fum în palmă, o himeră mi-ai fost
şi-ai dispărut luând viaţa-mi cu tine,
Eu încă stau şi te-aştept ca un prost,
mort între vii, dar... mi-e bine.
Singur, printre oameni trăiesc,
doar visând ca nebunul la tine,
zile şi nopţi trec, şi-mbătrânesc,
minţindu-mă singur... Mi-e bine!