Ce-absurd, va renunţa la strălucire oare?
Nu plânge nici un suflet de-amintirea lui...
Of, Dumnezeule, dimineaţa asta doare !
Şi nu-i opreşte nimeni ultima cădere ,
Nu zice nimeni cuvântul care se cuvine,
Iar el, disperat se aruncă, de durere,
Căderea lui, exemplu pentru orişicine...
Prea multă durere fâlfâie sfâşiind zări,
Vorbele prea sărace pentru aşa o despărţire,
Storc lacrimi amare pentru neîndurări,
Biet prinţ în noapte, acum al morţii mire....
Cum te curtau, când străluceai, sute de stele,
Se gudurau, chiar implorau atenţia ta,
Le-ai sfătuit, iubit şi ocrotit în clipe grele,
Ele te-au uitat pe rând, frângându-ţi inima....
Îngenunchiat de-atâta dragoste şi de viaţă,
Te prăbuşeşti alene-n ultimul tău zbor,
Iubirea ţi-a fost altar doar până-n dimineaţă,
Şi-acum singur şi trist, te stingi de dor...
Fără dragoste, nu-i nimic. Nici strălucire,
Nici bani, putere, nici oricâte-averi de strângi,
Nu poţi trăi pe lumea asta fară de iubire,
Chiar prinţul nopţii poţi să fi şi tot te stingi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu