În toamna asta blândă, mai am numai un gând, Să te iubesc la fel de pur, precum o lacrimă tăcută,
Ce-o văd adesea, pe-obrazul tău frumos curgând,
Pe care-o culeg cu buzele-mi flămânde, ce-o sărută...
Ai să mă vrei în toamna asta, sau iarăşi mă opreşti?
Buzele nu-ţi mai murmură de mult tainice şoapte,
Offf Doamne, zilnic te visez şi ce frumoasă eşti...
Cu tine-adorm şi mă trezesc din zori şi până-n noapte!
Deschide geamul spre iubire, că -iată- se-aude,
Cum vântul dorului, prin frunze zdrobeşte tăcerea,
Purtat de gându-mi, ce zboară pe-aleile de lacrimi ude,
Cu copaci desfrunziţi de-amor, ce-aşteptă învierea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu