Iarăşi plângi tăcut şi resemnat.... în fiinţa mea, roua lacrmii tale se strecoară delicat rănind petala-ţi catifelată a obrazului ... o o cruce-n dreapta noastră ne priveşte trist, se-aude-un dangăt de clopot, ce răsună lugubru, biciuindu-mi tâmplele zvâcnind ... îţi spun : Iubito, în veci să nu te îndoieşti, că dragostea mea pentru tine trăieşte... Deşi eşti în mine, strecurată-n fiecare particulă, în fiecare atom, te simt atât de departe ... nu vrei să-mi spui, nu poţi ... dar simt că ceva trist ne desparte. Îţi simt frica respirând prin toţi porii,deşi,  n-ar fi trebuit sa şti că te iubesc..